Cum se imbina minimalismul cu barocul? – mobilier pictat intr-o casa interbelica din Bucuresti

Nu stiu cati dintre voi ati avut intentia de a descoperi casele minunate din Bucuresti aflate dincolo de centrul vechi al orasului, dar stiu sigur ca vi s-a intamplat sa va izbiti, in sensul bun vorbind, de cate o minunatie arhitecturala de nedescris la care v-ati holbat cateva minute bune.

Sunt nenumarate vestigii arhitecturale in batranul Bucuresti care cu siguranta uimesc prin calitatea detaliilor si creativitatea organizarii spatiului, monumente pe care nu multi dintre noi le stim si care ar merita mai mult expuse turistic.

Urmatoarea casa despre care o sa va vorbesc si in care am realizat un proiect aparte, se afla in zona Pietii Spaniei, o regiune in care sunt nenumarate case interbelice atat in stil baroc, art deco, artnouveau, neoclasic, neogotic dar si eclectic.

Casa are o arhitectura de inspiratie baroca, cu cateva elemente sculpturale deosebite aflate pe fatada cladirii care pot fi vizualizate stradal.

La exterior se bucura de cateva coloane si arcade, acestea creand doua mici balcoane care innobileaza aspectul casei. Fatada locuintei surprinde poate cel mai frumos ornament sculptat aflat pe o casa privata si care se remarca ca fiind simbolul locatiei.

Stilul acestei case, baroc, se face remarcat si prin interiorul elegant creat de pictura murala influentata de arta venetiana. Pe langa acesta, se distinge la interior un interes vadit pentru mobilierul simplu, minimalist accentuat de linii negre si geometrice care ii confera totodata design-ului un aer contemporan.

Designul este realizat de cei din echipa RAMPA STUDIO pe care ii puteti descoperi AICI.

Plecand de la acest aspect sustinut de atmosfera stilului, mobilierul locatiei a suferit cateva modificari, de impact as putea spune, prin realizarea unor picturi decorative inspirate din volutele clasice regasite in era baroca. Proiectul cuprinde doua piese de mobilier, personalizate dupa creativitatea designer-ului, respectiv un dulap si un cuier.

Desenul este inspirat din sculpturile decorative aplicate pe cladire precum si din picturile murale din interior.

Dupa pictarea modelelor, am aplicat un strat de gri cu rol de diminuarea a contrastului, asta pentru a oferi unitate pieselor de mobilier cu pictura murala deja existenta.

Detaliu

Al doilea obiect de mobilier care pare ca este un tablou in sine – cuierul, a devenit acum un punct de atractie vizuala pentru cei care trec pragul acestei case si clar isi merita acest titlu.

Pe langa aceste doua transformari, in aceeasi locatie, am continuat un proiect mural realizat anterior, prin pictarea unor ornamente discrete. Practic, am mascat o usa (care avea trecere spre camera servitorilor) si am integrat-o cromatic in spatiu.

Usa, facand trecere spre camara, a fost nevoie sa ramana cat mai mobila, de aceea am inlocuit bagheta decorativa de la jumatatea sa, cu o pictura 3D care imita foarte bine bagheta deja existenta.

Dupa realizarea picturii pe toate elementele din lemn, stratul protector este esential pentru a pastra cat mai mult timp si mai viu cromatic pictura realizata, tocmai de aceea am ales unul rezistent si mat.

Per ansamblu, atat aspectul grandios al exteriorului cat mai ales al interiorului (care, desi a suferit modificari si adaptari la cerintele contemporane, nu si-a pierdut din aerul baroc) fac din aceasta cladire un monument reprezentativ pentru perioada interbelica pe care merita sa il vezi. Macar din strada!

Nu uitati, ma gasiti si pe:

➠ You Tube
➠ Instagram
➠ Facebook 

Dacă aveti timp, poate vreti sa cititi pe teme similare: