FERICITI IMPREUNA – un trenulet al prieteniei pictat pe perete [VIDEO inclus]

Astazi o sa va vorbesc despre un proiect de pictura murala foarte drag mie pe care l-am realizat acum ceva timp in urma, mai exact prin septembrie 2020. Este vorba despre o pictura numita Fericiti impreuna care se distinge printr-o tematica si cromatica deosebita. Dupa cum ii spune si numele, fericirea este emotia cheie al acestui proiect, dar cum altfel daca nu intr-o diversitate de forme si culori potrivite designului camerei.

Acest proiect a fost realizat intr-o camera de baietei, albastru reprezentand culoare predominanta pentru pictura, completat de prezenta unor animalute vesele si colorate in tonuri calde si pastelate.

Primul strat de pictura incheiat – CERUL

Subiectul se distinge printr-o nota de originalitate oferita de cele cateva animale pe care mi-am permis sa le realizez intr-un stil personal, cu obrajori desprinsi din povestea ingerasilor.

Dar haideti sa vedem cum prinde contur pictura!

Pentru inceput am realizat cerul ca prim strat de culoare, peste care am desenat animalutele urmand ca apoi sa adaug formelor culoare.

Desenul cu creionul pe cerul realizat in prealabil

Dupa cum stiti, de cele mai multe ori pictura in camere de copii reprezinta personaje din animatiile preferate ale celor mici, insa de aceasta data a fost diferit.

Proiectul reprezinta un trenulet al prieteniei in care, diverse animale (tigru, maimuta, porcusor, zebra, etc.) se joaca, danseaza, citesc, canta la instrumente diverse sau beau ceai. Toate acestea stau cuibarite in cateva vagoane conduse de o girafa pe o bicicleta retro si calatoresc periculos, as spune, pe o sfoara “cocotata” pe cer.

Nimic mai hilar, nu?

Ei bine, pot sa mai adaug si prezenta catorva baloane cu aer cald colorate diferit si lebede care urmeaza directia trenuletului. Cine stie, poate merg cu totii la aceeasi petrecere!

Final

Detaliile mi se par adorabile!

Detaliu

Si aici imi spun: Luca si Matei vor fi tare fericiti!

Hop si eu in trenuletul prieteniei

Un scurt video INAINTE / DUPA si cateva etape intermediare!

SUBSCRIBE, va rog!

Nu uitati, ma gasiti si pe:

➠ You Tube
➠ Instagram
➠ Facebook 

Dacă aveti timp, poate vreti sa cititi pe teme similare: